PRO KINETIK VET

Vă mulțumim pentru aprecieri

KINGA

Vrem să împărtășim recunoștința noastră față de Doamna Doctor Crina, care a făcut minuni pentru cățelușa noastră, Kinga.

După diagnosticarea cu o hernie cervicală, Kinga a devenit tetraplegică, iar la început ne-am simțit complet neputincioși. Era o perioadă foarte dificilă pentru noi, starea ei era foarte gravă, iar mobilitatea inexistentă. După ce a fost operată cu succes la București am știut că recuperarea nu se oprește la operație și că era nevoie de fizioterapie pentru a-i recăpăta mobilitatea. Am început să căutăm un fizioterapeut în Cluj și am avut norocul să o întâlnim pe Crina.

Crina a fost extrem de atentă și empatică, explicându-ne fiecare pas din procesul de recuperare. Tratamentul personalizat, exercițiile și tehnicile aplicate au fost esențiale pentru recuperarea Kingăi.  A reușit să o facă pe Kinga să se implice activ în recuperarea ei.

Un moment deosebit a fost când Kinga a început să facă singură exercițiile. La început, era dificil, dar cu timpul și cu ajutor, Kinga a învățat să își coordoneze mișcările și să facă exercițiile fără niciun ajutor. Adora să facă exercițiile și ne-a adus o mare bucurie să o vedem aşa bucuroasă. În timp foarte scurt, am observat o îmbunătățire vizibilă: Kinga a început să își miște din ce în ce mai mult picioarele și chiar a recăpătat mobilitatea pe care o pierduse. Energia și pofta ei de viață s-au îmbunătățit considerabil, iar Kinga devenea din ce în ce mai activă și mai veselă.

Chiar și după ce Kinga s-a recuperat, am continuat să venim la fizioterapie. Kinga adoră toate exercițiile și fiecare sesiune pe care o face o ajuta să rămână activă și să-și mențină mobilitatea și tonusul muscular. Progresul continuu ne-a dat încredere că am făcut alegerea corectă să continuăm sesiunile de fizioterapie.

Ne bucurăm că am avut șansa de a o vedea recuperându-se și bucurându-se de viață, mulțumită ajutorului oferit de Crina. Fără ajutorul ei, nu am fi ajuns la acest nivel de recuperare.

Suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru Kinga, pentru că ne-ai oferit speranță în momentele cele mai dificile și pentru că ai ajutat-o să își regăsească energia și bucuria de a trăi, chiar și în fața celor mai mari provocări.

ZERO

Doamna Doctor Crina Potcoavă are mare grijă de cățelușa mea mai în vârstă,  Zero, și problemele ei de mobilitate. Sesiunile de terapie cu laser și electrostimulare o ajută pe Zero și revenim de fiecare dată cu plăcere. Dincolo de faptul că este un medic fantastic, Crina este și super empatică și, indiferent de zi sau oră, ne ajută cu o consultație sau un sfat.
Atât lui Zero, cât și mie, ne place mult de Crina!

MINA

O recomandăm din toată inima pe Crina, ne-a ajutat cu cățelușa noastră Cane Corso care avea ruptură parțială de ligament încrucișat și dureri din cauza displaziei de șold. Am făcut recuperare la ea la cabinet, apoi acasă, am învățat exerciții pe care să le facem cu cățelușa, am învățat ce suplimente să îi dăm și ce mâncare îi face bine, răspunde mereu prompt la întrebările și nelămuririle noastre.
Un om inimos și foarte priceput în meseria pe care o practică!

ROSIE

Crina e o adevarată profesionistă și un om deosebit, zămbitor și prietenos și care se implică mult și pune suflet în ceea ce face. Am mers cu drag de fiecare dată la ședințele de fizioterapie, pentru că am simțit că Rosie este pe mâini bune și că avem sprijinul unui om care își dorește să vadă rezultate.

Datorită Crinei am descoperit  problemele pe care le-a avut Rosie la genunchi, tot ea ne-a ajutat să alegem ortopedul canin potrivit pentru o operație cât mai reușită și tot datorită ei am știut că trebuie să începem fizioterapia cât mai devreme după operație. Încă de la început am primit cele mai bune sfaturi, mi-a explicat pe înțelesul meu și cu multă răbdare tot ce a trebuit să știu, cum sa fac exercițiile zilnice de recuperare cu Rosie acasă, la ce să fiu atentă și ce restricții are, ce suplimente pentru articulații să îi dau – totul.

Și eu și Rosie am fost mai mult decât norocoase să avem pe cineva atât de profesionist precum Crina alături de noi. Îi sunt profund recunoscătoare pentru dedicarea ei și pentru cât de mult ne-a ajutat și susținut într-o perioadă în care totul era foarte dificil pentru noi.

Mulțumim din suflet! ❤️-Maria si Rosie